Grecia va suspenda toate zborurile din Qatar până în 15 iunie, după ce 12 din cei 91 de pasageri ai unui zbor au fost testați pozitiv pentru COVID-19 după ce au sosit luni la Atena din Doha, Qatar. Zborul a fost operat de Qatar Airways
“În urma acestui eveniment epidemiologic nefericit, zborurile din spre și spre Qatar sunt suspendate până în 15 iunie”, a afirmat Autoritatea greacă pentru Protecție Civilă
Oficialii greci au declarat că printre cei care au fost testați pozitiv pentru COVID-19 se numara nouă cetățeni pakistanezi care sunt rezidenți legali ai Greciei, doi greci din Australia și un membru al unei familii greco-japoneze.
Oficialii au adăugat că pasagerii care au ieșit pozitivi vor fi pusi în carantină într-un hotel timp de două săptămâni. Restul, care nu a fost testati pozitiv, vor fi pusi în carantină și monitorizati timp de o săptămână.
sursa: greekreporter.com